Antrenorul Realului și-a criticat clubul și jucătorii, dar și pe șefii Ligii spaniole, după ce madrilenii au pierdut sâmbătă, 0-1 cu Betis
Real a pierdut 13 puncte în 13 etape, cu unul mai mult decât în întreg sezonul trecut
Conferințele de presă ale lui Jose Mourinho sunt așteptate în Spania cu același interes precum cele ale patronului Stelei la posturile din România. Iar sâmbătă seară, antrenorul portughez în vârstă de 49 de ani a demonstrat din nou că este un personaj temperamental. Totul a pornit de la înfrângerea Realului în deplasare cu Betis Sevilla, scor 0-1. Al doilea eșec din acest sezon, care „a dus deja titlul la Barcelona”, conform presei spaniole, după ce Realul a pierdut deja 13 puncte în 13 etape, unul mai puțin decât în tot sezonul trecut!
Iar Mourinho a găsit deja vinovații, patru la număr. „Clubul nu sare deloc în apărarea noastră, doar eu, omul cel rău, arunc cu vorbe rele în presă”, și-a început portughezul tirada împotriva oamenilor din club. Apoi, s-a concentrat asupra jucătorilor lui Real: „Când Radek Stepanek moare pe teren pentru țara sa în finala Cupei Davis la 34 de ani, nu poți să crezi că un jucător de 23 de ani nu poate evolua în două meciuri la rând”. Iar în final, a țintit asupra Ligii spaniole și a arbitrilor: „Barcelona a jucat mereu înaintea noastră. Nu e posibil! Iar cu Betis ne-a fost anulat un gol pentru un ofsaid inexistent”.
Când Stepanek moare pe teren în finala Cupei Davis la 34 de ani, nu poți să crezi că un jucător de 23 de ani nu poate evolua în două meciuri la rând Jose Mourinho, antrenor Real Madrid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER